Posts Tagged ‘dureri dinti’

Utilizarea analgezicelor in durerile dentare acute :(

Thursday, September 17th, 2009

Tratamentul standard în cazul durerilor orale include de obicei selecţionarea unui analgezic.
Această soluţionare se face în funcţie de sursa şi intensitatea durerii, de antecedentele medicale (potenţiale interacţiuni între medicament şi boală sau între diverse medicamente) sau de caracteristicile farmacologice ale medicamentului ce urmează a fi utilizat ( eficacitate, mod de acţiune, dozaj, mod de administrare şi frecvenţa de administrare).
Ţinând cont de răspunsul pacienţilor la analgezice variază foarte mult, medicul stomatolog trebuie să individualizeze terapia, selectând analgezicul potrivit, punându-l în concordanţă cu nevoile fiecărui pacient.
Analgezicele sunt medicamente care reduc sau elimină senzaţia de durere, prin modificarea intensităţii durerii, a interpretării durerii sau prin minimalizarea efectelor inflamatorii.
În general, analgezicele sunt clasificate în opioide ( narcotice) şi neopioide ( nenarcotice); subdiviziunile se fac în funcţie de modul de producţie natural sau sintetic şi potenţă ( dureri slabe sau moderate, dureri moderate sau grave).
Opioizii sunt în general, analgezice puternice care acţionează la nivelul SNC. Eficacitatea lor creşte direct proporţional cu doza.
Opioizii sunt deseori utilizaţi în combinaţie cu aspirina şi Acetaminophen pentru a trata durerile orale grave.
Analgezicele neopioide sunt medicamente cu acţiune periferică, în general, mai slabe decât cele opioide, dar relativ mai sigure în tratarea durerilor . Spre deosebire de opioide, acestea au o posibilitate redusă de apariţie a efectelor secundare şi un potenţial scăzut de abuz.
Neopioizii sunt analizaţi în 3 subcapitole ; salicilaţi, derivaţi de para aminofenol şi medicamente antiinflamatorii nestereoide. AINS sunt de obicei preferate în tratamentul iniţial al durerilor dentare acute din cauza acţiunilor antiinflamatorii şi a riscului redus de apariţie a efectelor adverse.

Dr. Nicoleta Iorga
Medic stomatologie generala
Clinica stomatologica Imperial Dent