Profilaxie orala

Stimate pacient, va rugam cititi cu atentie!   In cursul vizitei dumneavoastra de astazi la clinica noastra, v-a fost efectuata igienizarea cavitatii bucale (detartraj ultrasonic, periaj profesional, air-flow). Trebuie sa tineti cont de urmatoarele: Periajul este cel mai important element profilactic ! Periuta de dinti trebuie st fie alcatuita din peri moi si fire rotunjite la capete pentru a se evita iritarea gingiilor. Cel mai bine este ca dintre cele trei oferte de periute de dinti de pe piata (hard, medium si soft), sa o alegeti pe cea cu indicatorul medium (daca medicul dumneavoastra stomatolog nu va specifica un alt tip de periuta de dinti). Periuta trebuie schimbata la un interval de aproximativ 3 luni. Este obligatoriu sa va spalati pe dinti dimineata si seara! Tehnica de periaj: 1.  Asezati periuta de-a lungul gingiei in unghi de 45 de grade fata de dinti (perii trebuie sa atinga atat gingia, cat si suprafata dintilor). Miscarile trebuie sa fie dinspre gingie spre partea libera a dintilor. 2.  Asezati apoi periuta in pozitie verticala, in spatele dintilor frontali si periati si aceste suprafete. 3.  Pozitionati periuta pe suprafata orizontala a dintilor (pe suprafata pe care mancati) si descrieti o miscare de du-te vino. Un periaj dentar corespunzator se face in 3-5 minute. 4.  Nu uitati sa periati limba pentru a elimina bacteriile si a va reimprospata respiratia. Spatiile interdentare necesita o atentie speciala deoarece cariile dentare si afectiunile gingiilor apar si in aceste zone. Trebuie sa folositi zilnic un adjuvant al periutei de dinti, si anume, ata dentara. Se iau aproximativ 50 de cm de matase si se rasucesc pe degetele mijlocii. Apoi, cu ajutorul degetelor mari, se ghideaza usor firul intre dinti si sub gingie, evitindu-se ranirea gingiei (se pastreaza contactul cu unul dintre dinti). O data la 6 luni faceti un control la medicul stomatolog si de asemenea mergeti la clinica stomatologica pentru igenizarea intregii cavitati bucale sau pentru a depista orice carie intr-o faza incipienta.